Am primit o serie de fotografii de la cititorii blogului melcilor. In acest articol vă prezint o fermă de melci Aspersa Minima înfiinţată în 2008, care după cum se vede a debutat promiţător. Important este acum să se menţină şi să treacă cu bine peste iarnă. Ferma se află în apropiere de Bucureşti şi după poze arată foarte bine.
Timpul îmi este foarte limitat şi afişez doar poze transmise de Rudi şi Lucian de la ferma lor de melci. Oricum mi-a luat ceva timp să le redimensionez ca să le pot pune pe blog.
După părerea mea, dacă nu ştii prea multe despre creşterea melcilor nu ţi-aş recomanda să începi pe o suprafaţă atât de mare. Sunt încă multe necunoscute în acest domeniu. Sfatul meu este Continuare…
O poză macro cu un melc în timp ce mănâncă, dacă s-a întrebat cineva vreodată cum anume mănâncă melcii.
Desen de la Octav
Oh, Italia!…De câte ori nu rămâneam nemişcat cu privirea pierdută în zare, cautând să topesc cu privirea depărtările.
De multe ori seara, după apusul soarelui, mă duceau gândurile spre casă. Mă vedeam un melcişor nebunatic, plimbându-mă toată ziua şi ascunzându-mă printre frunzele răcoroase de mangold. Ce bine era acolo!
Natura era parcă mai darnică acolo. Cerul mai senin şi aerul mai răcoros. Clima era mai dulce acolo şi melcuţele mai frumoase.
Şi aşa hoinărind însingurat şi trist într-o seară târzie de toamnă am întâlnit-o pe frumoasa Melculina. Fiori de iubire m-au cuprins când am cunoscut-o mai de aproape.
Ne-am întâlnit apoi într-o seară, pe o alee, când amurgul împurpura cerul şi se reflecta în stropii fini de apă de la fântânile arteziene. S-a îndreptat spre mine sfioasă şi apropiindu-şi de mine antenuţele moi şi reci, am simţit un fior străbătându-mi tot trupul. Când m-a privit mai lung am închis ochii şi m-am lăsat pradă unui sentiment ucigător: Ah, fericire, scânteie divină desprinsă din raiul cerului. “Te melcbesc, Melculina!”
Şi am pornit amândoi de-a lungul unei alei singuratice în amurg de toamnă târzie.
Ultimele comentarii