Articole despre 'Metoda românească'

Etapele înfiinţării unei ferme de melci Aspersa Minima – etapa I

Subiecte: , , , ,

Despre tehnologia italiană de creştere a melcilor Aspersa şi Pomatia s-a scris destul, Google este plin de site-uri cu un astfel de subiect. De aceea de câteva luni încoace eu am prezentat mai mult informaţii despre tehnologia franceză de creştere a melcilor Aspersa, cu atât mai mult cu cât această tehnologie la noi în ţară era un subiect tabu şi am vrut să o scot din această zonă obscură.
După ce am aflat despre primii paşi pe care trebuie să-i urmăm pentru înfiinţarea unei ferme de melci, indiferent de tehnologia şi specia de melci alese, azi m-am gândit să scriu despre paşii de urmat pentru înfiinţarea unei ferme de melci Aspersa Minima prin metoda adaptată de fermierul Eugen Bîrsan, din Vaslui, la condiţiile de climă din România, asta pentru că această metodă, care este rodul muncii şi a experienţelor sale timp de 3 ani a dat şi rezultate.
De fapt am încercat să fac un calendar atât al lucrărilor de investiţii, cât şi al lucrărilor de exploatare în fermă.

Etapa I – Lucrări de investiţie

1.Asigurarea unei surse de apă: puţ, fântână, bazin, ce poate furniza un debit de 1 l/sec, pentru udarea zilnică a melcilor.

2.Alimentarea cu apă de la sursa de apă la fermă

3.Realizarea împrejmuirii fermei cu tablă zincată îngropată în pământ cel puţin 60-80 cm, pentru împiedicarea pătrunderii în fermă a dăunătorilor din pământ şi eventual completarea cu plasă de gard deasupra tablei zincate.

4.Prelucrarea terenului prin lucrări agricole specifice: aplicarea de îngrăşăminte organice sau chimice, arătură şi frezarea terenului, desinsecţia şi deratizarea solului pentru combaterea dăunătorilor: gândaci, şoareci, şobolani etc.

5.Impărţirea terenului fermei în 3 parcele (ţarcuri):
- parcela I -2/3 din suprafaţa totală
- parcela II -1/3 din suprafaţa totală
- parcela III -1/3 din suprafaţa totală

6.Realizarea sistemului de udare cu microaspersoare a straturilor din cele 3 parcele şi asigurarea unei surse de curent electric pentru pompa de apă.

7.Semănarea primăvara cât mai devreme posibil a parcelei I cu: rapiţă, sfeclă furajeră, varză furajeră.

8.Imprejmuirea celor 3 parcele cu plasă Helitex pe o înălţime maximă de 50 cm pentru a putea păşi uşor peste gard zilnic când se administrează hrana uscată şi când se culeg melcii.

9.Montarea sistemului antifugă melci, chimic sau electric pe perimetrul celor 3 parcele (ţarcuri).

Galerie foto

Model de împrejmuire fermă şi ţarcuri


Sisteme de ferme de melci

Subiecte: , , , ,

Pentru edificarea unor cititori reiau in acest articol subiectele a două articole anterioare: metode de creştere a melcilor şi alegerea speciei de melci.

Există diferite sisteme de ferme de creştere a melcilor:

Sistemul mixt

Se practică pe scară largă în Franţa şi care constă în asigurarea reproducerii, a incubaţiei ouălor şi a pepinierei în spaţiu închis sau în sere climatizate, iar îngrăşarea melcilor se desfăşoară în ţarcuri exterioare începând din luna mai şi până în lunile septembrie-octombrie când se face culegerea melcilor, urmată de comercializarea, prelucrarea sau hibernarea lor, care se face tot în spaţii închise. Acest sistem se pretează pentru speciile de Aspersa, care se maturizează între 4 şi 6 luni.

Creşterea în spaţii închise

Sistemul de creştere a melcilor complet în spaţii închise, un sistem cu costuri de investiţie şi de exploatare foarte mari, practicat mai mult în Belgia, acolo unde nu există teren pentru ţarcuri exterioare şi care tot pentru speciile Aspersa se pretează.

Ferme cu ciclu biologic complet

Sistemul de ferme cu ciclu biologic complet în aer liber, aşa numită metoda italiană, care se pretează mai mult pentru specia Pomatia, care nu suportă spaţiile închise şi care operculându-se la venirea frigului rezistă peste iarnă la orice temperatură. Pentru speciile Aspersa este nevoie de o protecţie specială pe timp de iarnă, în zonele unde temperatura aerului scade sub 0˚ C, această specie nerezistând la îngheţ.

Mai există şi o altă clasificare a sistemelor de crştere a melcilor:
sistemul convenţional Continuare…


Este rentabilă o fermă de melci?

Subiecte: , , ,

Răspunsul nu este chiar simplu. Dacă vrem să analizăm metoda italiană de creştere a melcilor, exportată în România de firma Alimenti Naturali din Beograd pentru melcul Pomatia, nu prea avem rezultate.

Alimenti Naturali

Multe ferme de melci înfiinţate prin Alimenti Naturali şi-au închis activitatea, fie că nu au mai primit toate materialele de la Alimenti Naturali, plătite în avans, fie că mortalitatea în timp a fost mare şi nu s-a obţinut producţia scontată, fie că atunci când unele ferme au reuşit să facă producţie, nu au mai avut cui să-şi vândă producţia, partenerul de afaceri, respectiv Alimenti Naturali din Beograd sau Grato Invest din Deva dispărând ca măgarul în ceaţă, sau şi mai grav au dat producţia realizată firmei Alimenti Naturali şi nu au mai primit banii. Continuare…