Articole despre 'Hibernare'

Sistemul lui Eugen de hibernare a melcilor

Subiecte: ,

Am primit o mulţime de poze de la Eugen şi deşi a venit primăvara, cam cu greu ce-i drept, astăzi am ales să vă prezint cele două sisteme de hibernare adoptate de el:

a) sistemul de hibernare în ţarcuri, cu folie dublă pentru melcii neajunşi la maturitate

hibernare-in-camp

“Pe un strat de 600 mp cu planta proaspata am pus melcii, apoi am acoperit cu coceni, peste care am pus folie, iarasi coceni si iarasi folie incercând sa adun cât mai multi melci pe acest strat. Va puneti poate intrebarea de ce coceni, pentru ca primavara sunt usor de adunat ramânând doar tuleul, frunzele fiind mâncate de melci. Melcii când se trezesc cauta mâncare, frunzele de pe cocean se moaie din cauza condensului si atunci este foarte apreciata de melci când se trezesc. Se pot trezi si in mijlocul iernii dacă temperatura ajunge la +10 grade, sub folie va fi mult mai mult. Dacă această temperatură este pe o perioada mai lunga, melcul iese din hibernare şi daca nu are planta moare de foame. Atentie! cocenii trebuie pusi in asa fel încât sa patrunda razele solare, altfel moare planta neavând lumina necesara supravetuirii.”

era comentariul lui Eugen pe 8.02.2009 referitor la sistemul de hibernare în ţarcuri.

b) sistemul de hibernare în beci a melcilor pe scândurile de hrănire.

hibernare-in-beci

“Intrun beci având o lungime de 4 m, o latime de2,5 m si o inaltime 2 m au fost depozitati 3 tone melci in procent de 50% maturi şi 50% ne-maturi, intradevar cam ingramaditi, dar stau mai bine in beci decât afara.”

spunea Eugen pe 23.01.2009 întrun comentariu.


Hibernarea melcilor reproducători

Subiecte: , , , ,

Ce pot spune despre metoda franceză de hibernare a reproducătorilor este că în fermele din Franţa înainte de hibernarea reproducătorilor se procedează la purgaţia artificială a lor, aşa cum am mai scris, adică o perioadă de 7 zile de post negru, fără apă şi hrană, timp în care melcii îşi vor evacua complet intestinul şi îşi vor elimina apa din corp, pregătindu-se astfel de hibernare. După purgaţie melcii reproducători se introduc în lădiţe bine aerisite, care se depozitează apoi pe rafturi într-o camera de frig pentru hibernare la întuneric, unde temperatura se va regla între 5-7 grade C şi umiditatea la 75%. Un ventilator repartizează frigul în încăpere şi asigură o reglare a temperaturii corpului melcilor. Intrun articol precedent am vazut că pentru a se reproduce melcii au nevoie obligatoriu de hibernare. Durata de hibernare este între 21 şi 24 de săptămâni. Pentru a avea melcisori foarte devreme primăvara, care să poată deveni maturi până toamnă, fermierii francezi care se ocupă de reproducerea melcilor culeg viitorii reproducători încă în cursul lunii iulie şi îi ţin la hibernare până în luna ianuarie, când în Franţa începe faza de reproducere în spaţii închise.

De acum gata cu hibernarea, aşteptăm primăvara să ne apucăm de lucru în fermă.


Hibernarea melcilor

Subiecte: , , ,

iarna-pe-ogas

Melcul este un animal cu sânge rece şi deci incapabil de a-şi regla temperatura corpului şi pentru a se proteja de rigorile iernii trebuie să intre întrun proces de hibernare.

Un cititor se intreba dacă nu am putea asigura condiţii de umiditate şi temperatură optime pentru melci în timpul iernii întrun spaţiu închis, astfel ca ei să nu mai hiberneze. Răspunsul este că niciun melc nu poate trăi mai mult de 14 luni fără o perioadă mai lungă de odihnă (somn).

Hibernarea sau somnul de iarnă al melcilor este o stare naturală de letargie a melcilor pentru sezonul rece. Dacă melcii sunt privaţi de hibernare, de la a doua generaţie devin sterili, pentru că celulele de reproducere se refac tocmai în timpul hibernării.

Intrarea în hibernarea a melcilor este condiţionată de 2 factori:
- reducerea duratei zilei lumină;
- scăderea temperaturii atmosferice.

Există o diferenţă destul de mare între modul de hibernare al melcilor Helix Pomatia şi Helix Aspersa. Pentru a se proteja de ger, melcul Pomatia,care este un melc specific zonelor cu ierni aspre, îşi sapă o gropă în pământ, se aşează cu deschiderea cochiliei în sus şi secretă apoi un strat gros de calcar numit „opercul” şi rămâne astfel până primăvara, când temperatura atmosferică începe să crească. Astfel protejat Pomatia rezistă la ger cu condiţia ca operculul să fie cât mai aproape de deschiderea cochiliei. Francezii au încercat opercularea artificială a acestui melc, dar nu au reuşit. Continuare…


Alegerea melcilor reproducători Aspersa pentru reproducerea în spaţii închise

Subiecte: , , , , ,

Când intenţionăm să facem o fermă de creştere a melcilor trebuie să avem în vedere absolut toate aspectele. De când am început să scriu pe blogul melcilor am abordat atât aspectele negative ale acestei afaceri cu melci şi în acelaşi timp am încercat să transmit potenţialilor crescători de melci din informaţiile pozitive pe care le deţin. Mă încăpăţânez, la fel ca şi mulţi alţii, să cred că această activitate poate să fie rentabilă şi în România, aşa cum este în alte ţări, deşi cei care au eşuat mă contrazic.

Astăzi vreau să abordez problema materialului genetic, care după cum ştim este esenţială în reuşita activităţii zootehnice.

Portretul tipic de melci reproducători

Potenţialii reproducători sunt melci adulţi, adică cei borduraţi, sau cum spun unii „bordaţi” (cuvânt inexistent în vocabularul limbii române, preluat în mod eronat ca ortografie din italiană şi franceză), selecţionaţi, a căror cochilie nu prezintă niciun defect.

Aceşti melci se vor pune la hibernare pentru o perioadă de timp între 21 şi 24 săptămâni, fără să li se administreze apă sau hrană. Prima etapă a hibernării melcilor constă în purgarea şi uscarea lor timp de o săptămână, adică un post negru, pentru eliminarea integrală a conţinutului intestinului şi evacuarea la maximum a apei din corp, un instinct de altfel natural al melcilor pentru a se proteja de frigul din timpul iernii.

Atenţie, unii melci pot avea o cochilie foarte frumoasă, dar pot să fie slăbiţi din cauza unor paraziţi sau larve. Desigur hibernarea şi climatul rece din camera de frig omoară larvele, dar melcii atacaţi trebuie să-şi refacă forţele pentru a avea puterea de a se acupla (împerechea) şi de aceea este bine să nu-i selecţionăm ca reproducători.

Nu se vor alege nici melcii de talie mică, chiar dacă sunt borduraţi pentru că aceştia în general sunt sterili. Deci, în concluzie, vom alege ca reproducători melci de mărime mare, viguroşi, cu cochilii fără defecte şi spărturi.

Perioada de recoltare a reproducătorilor

Recoltarea melcilor reproducători depinde de 2 factori:

  • vârsta melcilor
  • data trezirii din hibernare în funcţie de clima zonei unde va fi ferma de melci.

Continuare…


Alegerea speciei de melci pentru creştere în fermă

Subiecte: , , , , , , ,

Un cercetător francez a făcut cu ani în urmă câteva studii privind creşterea melcilor în propria sa fermă de melci. A ales două specii: Helix Pomatia şi Helix Aspersa Maxima.

Helix Pomatia

A luat melci din specia Helix Pomatia şi i-a pus la hibernare în pământ cu gura cochiliei în sus, cum se întâmplă în natură, dar într-o cameră cu frig. Primăvara melcii s-au trezit fără probleme. Apoi a luat o parte din ei şi i-a introdus într-o izotermă pentru a se reproduce. Rezultatul a fost un fiasco: toţi melcii au murit. Continuare…


Pagina: «1234»