Articole despre 'Dăunătorii melcilor'

Lupta contra limacşilor

Subiecte: ,

Am uitat ieri de limacşi, acei melci fără cochilie, concurenţi la hrana melcilor. O metodă ecologică de a micşora numărul lor constă în folosirea ziarelor vechi. Ziarele se pun pe aleile de circulaţie din ferma de melci, iar a doua zi vom găsi lipiţi de ele atât limacşi, cât şi melci. Melcii îi vom pune înapoi în vegetaţie, iar limacşii îi distrugem sau îi dăm să-i ciugulească găinile. Metoda este cât se poate de eficientă, dar cere răbdare şi timp.


Igienizarea terenului în ferma de melci

Subiecte: , , ,

Această lucrare se face în scopul diminuării duşmanilor naturali din sol, care sunt destul de numeroşi, după cum am văzut întrun articol precedent.

Inainte de toate, cel mai important lucru este de a proteja incinta fermei cu o împrejmuire exterioară. In articolul Imprejmuirea terenului fermei de melci din martie 2007, mă refeream la recomandarea prof.G.Avagnina de la Institutul de Helicicultură din Cherasco-Italia de a folosi tablă zincată îngropată 30 cm pentru împrejmuirea exterioară a fermei.

După ce am vizitat numeroase ferme de melci anul trecut şi am discutat cu fermierii, sunt de părere că este utilă folosirea tablei zincate, cu condiţia ca adâncimea de îngropare a tablei zincate să fie de cel puţin 60 cm şi operaţiunea de îngropare să se facă conştiincios, adică foile de tablă să fie bine suprapuse una peste alta, fără interspaţii, atât în pământ, cât şi deasupra solului, pentru a crea un perimetru ermetic, pe unde să nu poată pătrunde prădătorii din sol în interiorul fermei.

Ulterior, deasupra tablei zincate, se poate monta orice tip de plasă de gard, sârmă ghimpată sau alt tip de plasă, pentru a impiedica pătrunderea altor prădători ai melcilor. In pozele de mai jos se poate vedea:

-în prima poză o împrejmuire cu tablă zincată şi plasă rabitz deasupra;
-în a doua poză o împrejmuire cu tablă zincată şi sârmă ghimpată deasupra;
-în a treia poză o împrejmuire cu plasă din polietilenă îngropată în pământ şi cu o barieră chimică la partea superioară.

Combaterea gândacilor se face prin lucrări agricole specifice de pregătire a terenului: aratul şi frezatul pământului, când se face poate face şi aplicarea de tratamente chimice pe bază de Malathion.

Atenţie! Melcii nu se vor introduce în fermă decât după 3 săptămâni de la aplicarea tratamentelor chimice.

În acelaşi scop se va face un inel de protecţie exterior în jurul fermei, prin aplicarea de tratamente chimice de 2-3 ori pe an, pe un culoar de 1 m în jurul gardului de împrejmuire a fermei.

Contra şoarecilor şi şobolanilor se poate utiliza un raticid, care se poate introduce întrun tub de plastic, pentru ca raticidul să fie protejat de apa de ploaie. Se pot utiliza şi curse de şoareci cu condiţia să nu avem pisici în fermă. O spărtură în apexul cochililor, aşa cum se vede în poza de mai jos, este un semn sigur de atac al şoarecilor sau şobolanilor.

ennemis_attaque_rats.jpg

Contra şopârlelor nu există soluţie de combatere, eventual folosirea unei puşti cu aer comprimat.

Broaştele nu se hrănesc decât cu ouă şi puiet de melci, dar se hrănesc şi cu gândaci şi insecte. Trebuie să alegem în a le distruge sau a le păstra în fermă.

Oricum nu trebuie să ne aşteptăm că vom putea combate toţi dăunătorii şi că melcii vor supravieţui în proporţie de 100%. Vor exista şi pierderi după cum am văzut în articolul despre rata mortalităţii la melci, ceea ce nu trebuie să ne descurajeze, ci doar trebuie să avem în vedere la calculul eficienţei unei ferme de melci.


Protecţia fermelor de melci împotriva păsărilor

Subiecte: ,

Acolo unde este cazul, în special dacă ferma de melci este amplasată întro zonă cu mulţi pomi, sau lângă pădure, protecţia împotriva păsărilor se poate face, aşa cum bine spunea Ludovic întrun comentariu recent, cu o plasă contra păsărilor.

anti-oiseauax.jpg.
Această plasă contra păsărilor de culoare verde se găseşte în comerţ la lăţimi de 2 şi 4 m.

In Franţa se foloseşte şi un alt tip de plasă cu ochiuri mai mici, mai solidă şi mai performantă, dar costurile pentru un astfel de sistem sunt mai mari. Iată două modalităţi de realizare a unui astfel de sistem de protecţie contra păsărilor:

plasa-pasari.jpgfilette.jpg


Prădătorii melcilor

Subiecte: ,

Pe cât de prolific este melcul pe atât de mulţi duşmani are.

Păsările cerului sunt un pericol permanent pentru melci. Mierla şi piţigoiul atacă mai ales ouăle şi puietul de melci, în timp ce graurii, coţofana, gaiţa, corbii, ciorile, ulii consumă atât puietul cât şi melcii adulţi.

Un stol de 400 de grauri a distrus în întregime în câteva zile în primăvara lui 2008 o fermă de melci din Ardeal.

Şoarecii şi şobolanii sunt de asemenea un duşman de temut al melcilor, chiar şi în perioada de hibernare.

Şopârlele, broaştele şi şerpii se hrănesc cu ouăle şi puietul de melci. Continuare…