Articole despre 'Aspersa Minima'

Metode franceze de creştere a melcilor

Subiecte: , , , , , ,

Francezii fiind cei mai mari consumatori de melci din lume este firesc ca în Franţa tehnologia de creştere a melcilor să fie foarte bine pusă la punct.
În Franţa s-au adoptat mai multe metode de creştere a melcilor, dintre care amintesc:

  • în spaţii închise climatizate tip seră sau solar;
  • în parcuri (ţarcuri) în aer liber.

Francezii sunt axaţi mai mult pe creşterea melcului Aspersa Maxima, pe locul doi fiind melcul Aspersa Minima. Crescătoriile de melci din Franţa sunt în general specializate pe activităţi şi pe specii de melci. Astfel sunt:

  • ferme care cumpără puiet cu vârsta de o zi şi îl cresc până la maturitate, care durează 4-5 luni, când melcii se valorifică fie pe piaţă, fie se prelucreză în laboratoarele proprii;
  • ferme pentru producerea puietului, care în general se realizează în spaţii închise.

Amenajarea unei ferme de creştere a melcilor în aer liber sau parc (ţarc) de creştere a melcilor, cum îl numesc francezii, este mai simplă decât în cazul tehnologiei italiene, dar mai costisitoare. Să vedem în ce constă această amenajare prin comparaţie cu tehnologia italiană: Continuare…


Răspuns pentru Charlie

Subiecte: , , , , ,

După părerea mea, dacă nu ştii prea multe despre creşterea melcilor nu ţi-aş recomanda să începi pe o suprafaţă atât de mare. Sunt încă multe necunoscute în acest domeniu. Sfatul meu este Continuare…


Cât costă înfiinţarea unei ferme de melci

Subiecte: , ,

Este o întrebare frecventă a cititorilor. Iată o estimare a costurilor de înfiinţare a unei ferme de creştere a melcilor Aspersa Minima pe o suprafaţă de 2000 mp, conform tehnologiei italiene

Suprafaţa minimă pentru construcţia unei ferme de melci în condiţii de rentabilitate teoretică, este de 2000 mp, cu dimensiuni recomandate (dar nu obligatorii) ale terenului de 40×50 m.

Pentru construcţia unei ferme de creştere a melcilor sunt necesare mai multe faze:

I.Obţinerea de avize şi acorduri

  150 Euro – Certificat de urbanism Continuare…


O iarnă mai uşoară

Subiecte: , ,

Dacă iarna din 2005/2006 a fost extrem de geroasă şi mortalitatea de pe fermele de melci Aspersa Minima a fost aproape de 80%, iarna din 2006/2007 a fost mai blândă şi cu măsurile de protecţie contra gerului luate de helicicultori, fie după idei proprii, cum a procedat de exemplu Puiu Neculau, un crescător de melci din judeţul Bacău, care a adunat toţi melcii de pe fermă şi i-a depozitat întrun beci, unde temperatura nu a scăzut sub 0º C, fie conform sistemului de hibernare propus de consultanţii de specialitate ai firmei PROHELIX din Timişoara, fermele de melci Aspersa Minima au trecut mai bine. La unele ferme iarna trecută a fost o mortalitate doar de 40%, ceea ce unii specialişti spun că este normală. Nici acestă iarnă nu a fost prea geroasă până acum şi dacă s-au luat măsuri adecvate de protecţie a melcilor pe timp de iarnă, sper ca rezultatele la primăvară să ne bucure pe toţi.

Sistemul de hibernare propus de firma Prohelix face obiectul unei teze de doctorat şi nu am acceptul doctorandului Dragoş Nica de a-l face cunoscut mai în detaliu prin acest blog.


Moartea Micului Gri

Subiecte: , ,

Mass media a avut un rol important în prostirea românilor privind afacerile cu melci. Citind gogomăniile din presă că la o investiţie de 6500 Euro întro fermă de melci, venitul obţinut (pentru cine nu ştie, profitul nu însemnă venit) este de peste 25000 Euro/an, cum să nu doreşti să începi o astfel de afacere.

Rezultatul: în iarna 2005/2006 au murit 80% din melcii de pe fermele de melci Aspersa Minima. „ Micuţului Gri” adus din Italia nu prea i-a priit crivăţul şi gerul din Moldova şi Bucovina, lăsat sub cerul liber şi acoperit doar cu TNT.
Degeaba au suspinat şi s-au revoltat fermierii. Nu aveau cui să se plângă: Dl.Gianni plecase mai spre sudul României, iar d-na Lupu plecase după alţi melci undeva în Europa

Afaceri cu melci · 10 Ian 2008 · 4 comentarii

Pagina: «12