Combaterea limacşilor
Subiecte: Combaterea dăunătorilorDeşi nu reprezintă o ameninţare directă la adresa melcilor, ei sunt concurenţi la hrană, astfel încât controlul populaţiilor de limacşi din perimetrul fermelor de profil constituie un obiectiv important în gestionarea eficientă a unei astfel de afaceri.
Ca urmare a analizei particularităţilor anatomo-morfologice a fost observată preponderenţa a două specii in cadrul fermelor de melci, şi anume:
Deroceras reticulatum, denumit popular „melcul de câmp”, limax polifag de dimensiune medie (3,5-5,0 cm), de culoare variabilă de la alb-crem pâna la gri închis, cu partea inferioară a tălpii de culoare albă şi mucus transparent;
Arion hortensis, „limaxul de gradină”, gasteropod de culoare închisă, având dimensiuni de până la 3 cm, cu talpa şi mucusul de culoare portocalie;
La nivel teoretic, cea mai sigură metodă de combatere este considerată utilizarea moluscocidelor pe bază de metaldehidă, precum Optimol 4G. La nivel practic, această variantă nu este însă fezabilă întrucât aceste pesticide sunt toxice pentru păsări, mamifere, albine şi peşti, au acţiune îndelungată în timp şi sunt total neselective. Din acest motiv s-au testat diferite mijloacelor alternative de control a limacşilor.
Cea mai simplă metodă de combatere a limacşilor presupune culegerea lor noaptea sau dimineaţa devreme, folosind o sursă de lumină (lanternă, felinar), pentru a-i repera în întuneric şi o linguriţă pentru a-i recolta. Apoi, limacşii sunt introduşi într-o galeată cu apă cu sare/săpun unde mor aproape instantaneu. Dezavantajul principal al acestei metode constă potenţialul limitat de control indus în special de volumul mare de muncă. Continuare…
Ultimele comentarii