Articole din categoria 'Cresterea melcilor'

Impresii de călătorie din Italia – ziua I

Când am fost în decembrie, anul trecut, la Târgul de melci de la Bobbio-Italia, am stabilit împreună cu Zsolt ca în primăvară să mergem să vizităm ferma de melci a lui Mario şi Moreno de la Rippe, din apropiere de Senigallia-Italia. Şi dacă tot ajungeam în Italia, ne-am gândit că interesant ar fi să vizităm şi Roma. Şi uite aşa în perioada 19 – 24 martie am îmbinat plăcutul cu utilul.

Am început cu vizita la Roma. In ultimii trei ani am aterizat în Italia doar pe aeroportul din Bergamo-Milano, un aeroport mai mititel. Prin comparaţie aeroportul Fiumicino din Roma mi s-a părut uriaş. Mi-a trebuit cel puţin 10 minute doar să străbat aeroportul de pe pistă până afară. De aici am luat un autobus spre gara Termini din Roma. De cum am pornit, am avut senzaţia că participăm la concursul “care ajunge primul la Roma”. Şoferul conducea cu mare viteză, trecea de pe o bandă pe alta, îi claxona pe cei care mergeau mai încet şi se lua la întrecere cu motocicliştii. Am fost mai tot timpul cu piciorul pe “frână”. Prima impresie a fost că circulaţia este haotică, dar în cele 4 zile cât m-am plimbat pe jos prin Roma, nu am vazut nici un accident de circulaţie. Sunt foarte mulţi motociclişti şi se circulă dinamic şi cu viteză mare, dar cu multă atenţie, iar pietonilor li se dă prioritate, chiar dacă traversează prin locuri nemarcate.

Ceea ce m-a frapat în mod deosebit a fost sentimentul de toleranţă pe care romanii (locuitorii Romei, a nu se confunda cu românii) îl au unii faţă de alţii. Chiar dacă greşeşti, nimeni nu te înjură, nu te apostrofează, nu vociferează. Toată lumea îţi zâmbeşte şi este amabilă şi politicoasă. Serviciile sunt ireproşabile şi cei din servicii cunosc pe lângă limba italiană şi alte limbi străine.

Primul obiectiv vizitat a fost Piazza del Popolo. După cum se poate vedea din poză în mijlocul pieţei se află Obeliscul egiptean, unul dintre cele mai înalte obeliscuri din Roma. Secole de-a rândul această piaţă a constituit locul unde se făceau execuţiile publice.

De aici am urcat scările pe dealul Pincio, de unde ai o panoramă minunată asupra pieţei del Popolo şi asupra întregului oraş.

Plimbându-mă prin minunatele grădini de pe dealul Pincio am dat peste Piaţa Bucuresti, cu mentiunea sub denumire, că este capitala României.

Cam atât am reuşit să vizitez în prima jumătate de zi. Apoi m-a prins o ploaie de toată frumuseţea.


Extras din Raportul anual WordPress

Subiecte:

Mai multe detalii le puteţi găsi aici


Premiile Melcul de Aur – Cherasco 2012

Subiecte:

Din an în an se acordă tot mai puţine premii la Cherasco. Anul acesta au fost acordate doar 4 premii:

- unei firme din Maroc, specializată în recoltarea, prelucrarea şi selecţionarea melcului THEBA PISANA, un melc de foarte mici dimensiuni;
- unei firme din Slovenia, care prin site-ul său a creat o adevărată reţea de informare asupra metodei italiene de creştere a melcilor;
- unei firme din Italia, care deşi în anul 2011 a fost complet distrusă de inundaţii, a reluat totul de la capăt;
- unui bucătar şef din Cherasco, pentru realizarea unui preparat nou şi delicios din melci, numit “Lumache fritte con cipolle e Fontina della valle d’Aosta”.

Din câte am observat în decursul timpului, se pare că la Cherasco se premiază mai mult iniţiativa, entuziasmul şi perseverenţa în abordarea heliciculturii şi mai puţin performanţa în producţia de melci.

Desigur fără iniţiativă, entuziasm şi perseverenţă nu ai cum să obţii producţie.

Iniţiativă am avut, entuziasm – nu mai vorbesc, perseverenţă – cu carul, iar performanţa – încă o mai aştept.


O nouă teză de doctorat în domeniul heliciculturii

Subiecte:


(Fotografie preluată de pe Facebook)

De curând, mai exact pe 20 iulie, a avut loc susţinerea tezei de doctorat a prietenului melcilor, Adrian Toader-Williams, în cadrul USAMV Cluj-Napoca. Regret că nu am participat. Invitaţia a fost lansată pe Facebook şi eu nu prea sunt activă pe acolo. După ce voi citi măcar rezumatul, care are vreo 70 de pagini, sper să îmi pot face o părere asupra conţinutului, titlul fiind destul de incitant pentru un crescător de melci: “Influenta alimentatiei asupra performatelor de productie a melcilor comestibili Helix (Sp) sub aspect bioeconomic”.


Ferma de melci La chiocciola

Subiecte:

Ferma de melci La chiocciola, a lui Moreno şi Mario, pe care am vizitat-o recent în Italia, este situată în mijlocul unui mirific parc natural privat în localitatea Ripe, regiunea Ancona.

Parcul, de fapt, este o pădure în care predomină coniferele, în special thuya. In mijlocul parcului se află reşedinţa lui Mario, ca un fel de conac boieresc. Aleea spre reşedinţă este mărginită de flori şi de doi arbori ornamentali imenşi, o specie de magnolie.

Pentru a crea ferma s-a defrişat o mică suprafaţă din pădure. Ferma este aşezată în pantă şi pentru alimentarea cu apă pentru irigaţii s-a săpat un puţ.
Ferma este foarte îngrijită, ţarcurile de creştere sunt cu vegetaţie bogată, dar ţarcurile destinate pentru reproducere (nepopulate încă), cred că au fost semănate prea târziu, când deja începuseră cădurile mari şi de aceeea vegetaţia este mică şi rară. Nu ştiu dacă acum, cu temperaturi zilnice în jur de 40*C se mai poate remedia ceva. Câtă apă ar fi necesară şi în ce moment al zilei ar trebui udat, ca să crească vegetaţia?
Ferma este în primul an de activitate şi cei doi asociaţi, deşi fără experienţă în domeniul heliciculturii, sunt plini de entuziasm, de pasiune şi cu multă putere de muncă.


Pagina: «123456»