Sănătoasă şi în formă

Subiecte:
1 februarie 2013 · 8:13 · cresterea melcilor

Mai deunăzi vorbeam cu Birven la telefon şi îi spuneam că am început să simt că mă îngraş. Să nu vă imaginaţi că am ajuns cumva la 100 kg, dar a cam început să se contureze un mic colăcel pe abdomen. Se pare că lipsa de activitate din miniferma mea de melci, din perioada de iarnă şi-a spus cuvântul. Aşa că mi-am cumpărat un cântar, mi-am verificat greutatea şi am căutat pe un site un calculator caloric, să văd care este greutatea ideală pentru corpul meu. 5 kg in plus nu este chiar de speriat, dar nici de neglijat.

M-am hotărât să mă documentez şi să-mi fac un plan de atac. M-am gândit să încep cu nişte exerciţii de fitness. Am vorbit cu prietena mea din Wiena şi mi-a spus că ea practică Tae Bo. Nu prea am ştiut ce înseamnă asta, dar pe site-ul infit.ro expertul în fitness, Ioana Chiriliciuc explică cele 4 mari categorii de exercitii : Bazele fitnessului, Tae Bo, Zumba si Step Aerobic prin videoclipuri, unde găseşti exerciţii pentru absolut toate grupele de muşchi, inclusiv pentru partea care mă interesa pe mine – abdomen şi talie.

Am consultat apoi pe acest site şi gama largă a produselor pentru slăbit prezente pe piaţa din Romania, dar nu cred că este cazul să apelez la ele.

Analizând secţiunea Cum slăbim, am ales să folosesc ceaiul verde şi aici am aflat cum şi când trebuie băut. In plus ceea ce mi s-a părut interesant şi nu ştiam, este că ceaiul verde pe lângă alte beneficii pentru sănătate, are şi proprietatea de a scădea nivelul colesterolului, cel cu care eu am ceva de furcă.

Interesante sunt pe site şi cele cinci sfaturi nutriţionale pentru familie. Printre altele aici am aflat că este de preferat să nu se consume fructe imediat dupa masă sau în timpul mesei, ci fructele să fie consumate doar cu două ore înainte sau două ore dupa masă, mai bine zis să fie consumate doar ca gustări, între mesele principale ale unei zile.

Mi-a plăcut şi secţiunea Reţete culinare, mai ales acele reţete cu preparate din peşte, odată pentru că ador peştele şi pe de altă parte pentru că în casă avem mereu peşte, graţie soţului meu, un pescar înrăit. Dar pentru că suntem la acest capitol aş sugera să fie postate şi reţete din bucătăria italiană, cu preparate pe bază de melci, carnea de melc ştiut fiind cât este de sănătoasă, neavând colesterol şi având un conţinut bogat în magneziu.

Aşadar de mâine voi începe un program uşor de fitness, combinat cu consumul zilnic de ceai verde şi ţinând seama şi de alte sfaturi de pe site. Vreau să fiu în formă şi să am silueta dorită pentru luna martie, când plec la Roma.

4 Raspunsuri Comenteaza #

  1. Ana

    Spor in noua activitate!

  2. melcilor.ro

    Mulţumesc, orice lucru are un început.

  3. Zsolt

    Asa, foarte bine! Sa fiti in forma, cand mergem la Roma, sper sa reusesc acelasi lucru si eu!
    Cu stima ,
    Zsolt

  4. melcilor.ro

    Păi, avem mult mai mult de mers şi de vizitat decât am avut în Milano


Lasa un comentariu #