Rata mortalităţii în ferma de melci
Subiecte: MortalitateCând intenţionăm sa facem o fermă de melci trebuie să avem în vedere şi rata de mortalitate, care la melci este foarte mare. În materialele de promovare a acestei activităţi se spune doar că un melc depune între 80 şi 100 de ouă, dar nu se spune şi câţi melci finiţi vandabili ajung după un ciclu complet de creştere.
Din datele statistice de pe fermele de melci atât din Franţa cât şi de la noi rezultă că rata mortalităţii este variabilă fiind influenţată de foarte mulţi factori naturali. După cum ştim zootehnia şi agricultura depinde în mare măsură de mama natură.
In general această rată se situează în jur de 50%, plecând de la numărul de ouă depuse de un melc şi până la produsul finit vândut – melcul matur bordurat sau după unii autori “bordat” (cuvânt preluat direct din franceză pe care însă nu l-am găsit în DEX).
Pierderile survin în toate etapele de dezvoltare ale melcilor: în timpul ecloziunii, de-a lungul creşterii (atacul nematodelor asupra puietului) şi în timpul îngrăşării (atacul prădătorilor, care sunt numeroşi: păsări, şoareci, şobolani, gândaci peste care se pot suprapune condiţiile atmosferice neprielnice: secetă prelungită, umiditate excesivă, inundaţii, grindină, vânturi foarte puternice).
Date statistice
Iată câteva date statistice centalizate privind rata mortalităţii şi a coeficientului de randament dintro ferma de melci în sistem mixt din Franţa, date preluate dintrun referat al Camerei de Agricultură din Lorena.
Plecând concret de la un număr de 6400 melci reproducători specia Aspersa, depozitaţi peste iarnă întro camera cu frig pentru hibernare, s-a constatat o rată a mortalităţii de 20%, astfel că în primăvară au rămas un număr de 5120 melci reproducători.
Coeficientul de fecunditate este în general de 80 până la 150 ouă la o pontă, dar după 18-25 de zile de incubaţie randamentul de reproducere a fost doar de 50 – 60 %, adică au rezultat un număr de 365000 melcişori eclozionaţi.
In timpul perioadei de creştere a puietului care durează între 1 şi 4 săptămâni rata de mortalitate este între 5 şi 25%, aici rămânând un număr de 320000 melci tineret care apoi s-au introdus în ţarcul sau parcul exterior de îngrăşare.
In cursul îngrăşării rata mortalităţii este de 5-15%, dar aici a fost de 35 %. Astfel că la terminarea ciclului complet la începutul lunii octombrie au rămas 200000 melci vandabili.
Desigur că este dezolant pentru un fermier începător să adune în jur de 120000 de cochilii goale de pe o fermă de melci familială cu o suprafaţă în jur de 1000 mp, dar această rată de mortalitate se încadrează în limitele normale şi de ea trebuie să se ţină seama la calcul rentabilităţii unei ferme de melci.
CASTIG FARA PIERDERE NU EXISTA ,ASTA SE STIE, ARTICOLUL VINE FOARTE BINE PT CEI CARE NE DOCUMENTAM
Buna,stiam ca exista riscul ca ei sa moara in principal iarna,dar nu ma asteptam sa fie asa multi.As vrea sa stiu care specie rezista cel mai bine la clima noastra,din primavara o sa amenajez si eu terenul pe care il am si as dorii,daca cineva poate sa ma ajute,sa imi spuna cu ce specie sa incep…
Buna sunt din Republica Moldova si as dori sa imi fac si eu o ferma de melci si nustiu ce sa fac si cu ce sa incep, de unde as putea sa procur melcii? Daca poate sa ma ajute cineva cu un sfat ar putea sa-mi scrie.
Multumesc
MARIA ALINA si SERGIU
Pentru inceput pot sa va spun ca am o ferma situata lângă Vaslui, infiintata in 2006 si sunt foarte multumit de rezultate. Ferma asteapta sa fie vizitata, când vă pot raspunde la toate intrebarile dv. Pentru vizita ma puteti gasi la nr, 0740804288, 0235319740. Vă astept.
[...] Chiar dacă un melc Aspersa Minima depune în jur de 60 ouă la o pontă, nu trebuie să uităm de rata de mortalitate atât a reproducătorilor, cât şi a puietului. In timpul hibernării mortalitatea [...]