Blogul Melcilor » Alegerea speciei de melci pentru creştere în fermă

Un cercetător francez a făcut cu ani în urmă câteva studii privind creşterea melcilor în propria sa fermă de melci. A ales două specii: Helix Pomatia şi Helix Aspersa Maxima.

Helix Pomatia

A luat melci din specia Helix Pomatia şi i-a pus la hibernare în pământ cu gura cochiliei în sus, cum se întâmplă în natură, dar într-o cameră cu frig. Primăvara melcii s-au trezit fără probleme. Apoi a luat o parte din ei şi i-a introdus într-o izotermă pentru a se reproduce. Rezultatul a fost un fiasco: toţi melcii au murit.

O altă parte din melci a fost introdusă în ţarcuri sub cerul liber. Aceştia s-au reprodus fără probleme. Examinând însă numărul de ouă depuse la o pontă a constatat că sunt în jur de 50 de ouă, cam la jumătate din numărul de ouă depuse la o pontă de Helix Aspersa Maxima. Apoi în timpul îngrăşării a constatat o pierdere de 50% din efectiv datorită spaţiului îngrădit. Concluzia lui a fost că Helix Pomatia iubeşte spaţiile largi şi moare de claustrofobie. Să fie asta oare cauza eşecului multor fermieri care au înfiinţat ferme de melci Pomatia prin firma Alimenti Naturali din Timişoara, cu tehnologia italiană de creştere a melcilor, cu ţarcuri mici de cîte 200 mp, unde mortalitatea a fost masivă?

Probabil plecând de la acest experiment cunoscut din literatura de specialitate promotorul metodei Teliu de creştere a melcilor a conceput amenajarea unei ferme de melci Pomatia pe o suprafaţă minimă de 5000 mp, cu doar două ţarcuri mari: unul de reproducere şi altul de creştere. Nu am însă date privind rezultatele obţinute de pe fermele înfiinţate după această metodă.

Helix Aspersa Maxima

Un melc Helix Aspersa Maxima se bordurează la 5-6 luni, deci ajunge la vîrsta adultă foarte repede în timp ce un melc Helix Pomatia are nevoie de 3 sezoane pentru a ajunge la maturitate, cu aceeaşi hrănire cu un aliment complet care conţine carbonat de calciu atât de necesar pentru construcţia cochiliei.

Comparaţie Pomatia – Aspersa

Comparând cele două specii s-a constatat că biologia lor este total diferită.
Penrtu a hiberna toţi melcii îşi închid cochilia, dar fiecare specie în felul său. Helix Aspersa îşi utilizează secreţia, care prin uscare produce o epifragmă la gura cochiliei, în timp ce Helix Pomatia secretă un opercul din calcar. Acest calcar la Helix Pomatia trebuie să se depoziteze de-a lungul întregului sezon, în detrimentul construcţiei cochiliei, ceea ce face ca ritmul lui de creştere să fie mult mai încet, ajungînd la maturitate abia după 3 ani de la naştere.

In Franţa s-a abandonat ideea de creştere a melcului Helix Pomatia, considerându-se o utopie, aşa cum menţiona şi Dragoş Nica întrun comentariu mai vechi de pe blog, majoritatea fermelor de melci de acolo fiind axate pe creşterea melcului Helix Aspersa Maxima din câteva considerente:

• se reproduce fără probleme în spaţiu închis (izotermă), pentru obţinerea puietului care se introduce în ţarcuri de îngrăşare primăvara, după ce temperatura atmosferică nu mai scade sub 0˚C;
• suportă fără probleme creşterea în captivitate;
• are o greutate comparabilă cu a melcului Helix Pomatia.

Helix Aspersa Minima

Şi totuşi în partea de sud a Franţei se preferă pentru consum mai mult Helix Aspersa Minima. Această specie însă se reproduce mai greu în spaţii închise de tip izotermă, dar se reproduce foarte bine în aer liber.

Inconvenientul este că puietul născut în aer liber nu ajunge la maturitate până la sfârşitul sezonului, toamna. De aceea în Franţa sunt mai puţine ferme de creştere a melcilor din această specie.

Notă
La noi s-a încercat creşterea tuturor speciilor. S-ar părea că specia Aspersa Maxima ar fi mai uşor de crescut, cu condiţia de a se obţine un preţ de vânzare mai bun decât anul acesta şi de a reduce şi costurile de producţie.

Citeste si

• O soluţie de hibernare pentru melci
• Nu toţi Românii tac
• Etapele înfiinţării unei ferme de melci Aspersa Minima – etapa I
• Dintre pasiunile crescătorilor de melci