Un contract numit “speranţă”
Subiecte: Tepe cu melciAlimenti Naturali-Prodotti Biologici, firmă din Serbia, a conceput un contract aşa numit de „colaborare cooperatistă” pe termen lung, cu fermierii români, în limba sârbă, tradus apoi în limba română, având ca obiect creşterea melcilor în ciclu biologic complet, în conformitate cu tehnologia Institutului Internaţional de Helicicultură din Cherasco – Italia, cu care avea după cum am văzut anterior un contract de exclusivitate pentru România. In baza acestui contract de colaborare Alimenti Naturali-Prodotti Biologici se obliga să procure şi să livreze plasa Helitex pentru construcţia ţarcurilor de creştere a melcilor, sămânţa pentru cultivarea straturilor din interiorul ţarcurilor şi melci reproducători, procuraţi de orişiunde, dar „certificaţi” de institutul din Italia, iar fermierul român se obliga să efectueze plata anticipat pentru aceste produse, în baza documentelor primite de la Alimenti Naturali-Prodotti Biologici.
Tot conform contractului fermierii români se obligau ca timp de 5 ani întreaga producţie de melci obţinută să fie predată firmei Alimenti Naturali-Prodotti Biologici, ceea ce la prima vedere era nemaipomenit – să ai piaţă de desfacere asigurată. Ăsta da contract, cum să nu-l semnezi cu ochii închişi?
Ultimele comentarii